Sunt asezat pe iarba verde. E uda si e rece....
[...]
Totul incepe ca intr-o piesa de teatru: se trage cortina, si un singur bec lumineaza spre mine punandu-ma astfel in centrul atentiei tuturor spectatorilor din sala. E o liniste tematoare, care iti da fiori ca atunci cand erai mic si erai nevoit sa strabati intunericul de unul singur pentru a ajunge la destinatie, de obicei un loc sigur. Timp de cateva secunde nu se intelege nimic din acest inceput de piesa. Nu inteleg nici eu, nici probabilii spectatori din sala pe care nu reusesc sa-i vad din cauza luminii orbitoare.
Un flash pune capat acestui inceput nesigur si aduce lumina peste tot injur, semn ca s-a dat startul si piesa poate sa inceapa. Dar becul si becurile care ar trebui sa genereze atata lumina sunt inlocuite de lumina zilei mohorate. Sala dispare odata cu flashul, spectatorii sunt undeva dupa aceasta imagine vizuala si simt cum ma privesc din exterior, de undeva de sus, printr-un geam de sticla prin care privirea ochilor mei nu poate trece si care de aici de unde sunt seamana cu inaltul cerului. Scena a disparut si ea. Am ramas doar eu, iarba verde, uda si rece.
Imi spun in gand ca trebuie sa ma comport natural, ca trebuie sa fiu eu si ca trebuie sa inchei acest spectacol in aplauzele salii, zeificate acolo sus undeva. Nu termin aceasta auto-motivare ca mi-am si inceput prestatia cu naturaletea ce mi-am propus-o, uitand ca sunt in atentia a cateva sute de perechi de ochi, uitand ca sunt pe o scena, uitand ca am vreun rol.
Vremea mohorata anunta ploaie. Incepe sa picure incet si constant, dar suficient cat sa ma ude si sa-mi fie frig.
[...]
Sunt asezat pe iarba. E uda si e rece. In brate am laptopul si nu fac altceva decat sa dau refresh la desktop. Click dreapta - refresh, click dreapta - refresh, click dreapta - refresh....Desi nu e posibil sa vad asta, o fata care sta pe invisible isi tot schimba avatarul. Poze dupa poze. Pare nehotarata, si dupa cateva minute se opreste la una. Nu stiu daca e ea sau nu, dar pare o fata draguta, cu parul blond, strans, si cu o pereche de ochelari negri, mari si comici care ii acopera fata frumos zambitoare. Am o senzatie de multumire ca in sfarsit s-a oprit, incat cred ca e mai mare decat senzatia ei ca intr-un final si-a gasit oglinda la care ne uitam toti din lista ei. Zambesc usor, iar ochii fug sotios spre stanga si spre dreapta culegand intrebari despre locul in care ma aflu.
Sunt pe un maidan aflat in mijlocul a trei drumuri, asemanator unui sens giratoriu. In spatele meu este o casa nelocuita, dar ingrijita, pe langa care trece o ulita, ingradita de copaci crescuti in dezordine, ce duce spre o alta casa darapanata, urata, dar care nu te sperie cand o privesti din exterior. Din departare se aude latratul unui caine puternic, probabil suparat pe cineva care calca pe un teritoriu interzis.
In stanga mea sunt asezate, de-a lungul unui gard vechi vopsit in verde, doua fantani, asezate la o distanta de putin peste 10 metri una de cealalta. Una arata mai bine si mai sigura, dar vopseaua galbena de pe ea e jupita si apa din ea e mizerabila. Oamenii o folosesc doar in caz de seceta pentru a adapa animalele. Cealalta e mai mare, dar pare darapanata si iti da senzatia ca e o fantana nefolosita si abandonata. In ciuda acestei imagini se folosesc de ea si oameni care au surse de apa in propria curte. Asta pentru ca de fiecare data cand bei de aici simti gustul apei, simti ca traiesti, simti cum iti da putere. Fantanele nu-s acoperite, nu au oblon, iar in ele vrabiute isi construiesc adapostul.
Maidanul e strabatut prin mijloc de un canal de scurgere a apei, atunci cand ploua. E ingust, e adanc pana putin mai jos de genunchi, iar noaptea poate fi o capcana perfecta pentru un trecator ce nu cunoaste zona.
Prima intrebare logica care imi vine in gand e "
De unde am internet?". Ceva parca ma aude si imi raspunde printr-o imagine ce apare pe ecranul laptopului: E o biserica alba din lemn, o biserica de tara, obisnuita. E inconjurata de verdeata, de copaci infloriti, iar drumul de la intrarea in curtea bisericii pana la intrarea in biserica e incununat cu de flori. La intrarea in curte, pe partea stanga, e un ciresc, singurul pom fructifer. In rest doar salcami, inalti, putin strambi, si infloriti. In miljocul curtii, in apropierea unui stalp, e o planta verde, mare, stufoasa, cu frunze late si pare a fi carnivora. Din cand in cand, din jurul ei dispare cate un trandafir galben.
Ridic privirea mirat si imi dau seama ca imaginea de pe monitor e de fapt imaginea din fata mea, la care pana acum nu am avut acces. Ma ridic tremurand din cauza picaturilor reci de ploaie si ma apropii cu teama de gardul care inconjura biserica. O voce, venind dinspre acea planta carnivora, imi spune: "
Asta e sursa de internet". Ma sperii, cad si ma-ntorc, incercand sa fug.
Teama se transforma in revolta cand vad un cal care paste din iarba crescuta prin laptop. Nervos strig la el din rasputeri: "
Dar, ce faci calule?". Isi ridica privirea, rade ironic si-mi spune:"
Pai ce crezi ca fac?", lasandu-ma perplex, apoi isi continua masa ca si cum nimic ciudat nu s-ar fi intamplat. La una din fantani o femeie vorbea cu o vaca in timp ce o adapa: "
Te-ai saturat?" intreaba femeia. Deranjata de intrebare, vaca:"Mai da-mi apa femeie si nu mai pune intrebari stupide!"Cupluri de pasarele se certau pe tema adapostului, toate vietatile aveau glas...
Rad puternic ca un nebun de situatie, ma asez, din cand in cand zambesc scurt, ca un sughit, si imi repet: "
Am innebunit, prieteni!".
.jpg)
